Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei
întrebări, că toată lumea din Europa spune că România nu are nicio
problemă legată de carnea de vită şi doar Rusia constată că există o
problemă, el conluzionând: "Probabil că cei care greşesc sunt
autorităţile din Rusia".
Premierul a participat, miercuri, la şedinţa plenului Camerei în care au
fost ratificate acordurile de asociere cu UE ale R. Moldova, Georgiei
şi Ucrainei. După eveniment, Ponta a răspuns, pe holul Parlamentului,
unor întrebări ale jurnaliştilor.
"A informat şi preşedintele ANSVSA dacă, respectând toate procedurile
europene, care sunt foarte stricte, toată lumea din Europa spune că
România nu are nicio problemă şi doar Rusia constată că avem o problemă,
probabil că cei care greşesc sunt autorităţile din Rusia", a spus
Ponta, întrebat despre subiectul legat de interzicerea importurilor de
bovine, carne de vită şi produse derivate din România.
Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat marţi seară,
pentru MEDIAFAX - după ce Rusia a anunţat interzicerea importurilor de
carne de vită din România invocând boala vacii nebune - că există o
suspiciune de "caz atipic" depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută
provenienţa animalului.
"Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz,
însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul
României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul
de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un
caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre
un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei", a spus
Mănăstireanu.
România a primit recent din partea Organizaţiei Internaţionale pentru
Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară
cu risc neglijabil pentru "boala vacii nebune".
Pe site-ul destinat alertelor europene în domeniul siguranţei alimentare nu figurează o alertă referitoare la România.
Autoritatea sanitar-veterinară rusă (Roselhoznadzor) a dispus, marţi,
interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate
din România, din cauza "encefalopatiei spongiforme bovine", informează
site-ul în limba engleză al agenţiei Itar-Tass.
Potrivit unui comunicat oficial al Roselhoznadzor difuzat marţi,
interdicţia vizează de asemenea proteinele procesate de origine animală,
alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar
şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.
Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza
encefalopatiei spongiforme bovine a fost impusă acum 30 de ani Marii
Britanii. Roselhoznadzor a anulat interdicţia abia în septembrie 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu